O femeie din Pennsylvania a fost arestată pentru punerea în pericol a sănătății nepoților ei și posesie de droguri, după ce unul dintre copii a dus la școală mai multe pachete de heroină pe care le găsise în casă.
Copiii se aflau în grija bunicii lor, Pauline Bilinski-Munion, când au găsit drogurile. Unul dintre băieței nu a stat însă prea mult pe gânduri și a luat pachetele cu el la școală. Femeia în vârstă de 56 de ani nici măcat nu a observat că acestea lipsesc, relatează news.com.au.
Totul a ieșit la iveală după ce nepotul Paulinei i-a arătat unuia dintre colegi pachetele cu heroină și chiar i-a oferit unul. Profesoara a fost cea care a observat totul și a anunțat imediat poliția.
Foto: CBS News
La început, copilul a încercat să mintă polițiștii, spunând că a găsit drogurile în curtea școlii. Ulterior însă a recunoscut totul, povestind că a descoperit pachetele cu heroină acasă, pe podea, lângă mașina de spălat.
Mai mult, fratele acestuia a mărturisit că și el a găsit un astfel de pachet.
Foto: CBS News
„Orice expunere la heroină a unui copil este un pericol extrem de mare, ce poate provoca moartea”, a explicat procurorul Tom Hogan. „Bunica este norocoasă că nu este responsabilă pentru moartea propriului nepot sau a vreunui alt copil”, a adăugat acesta.
Pauline Bilinski-Munion se află acum în arestul Poliției și poate fi eliberată pe o cauțiune în valoare de 25.000 de dolari.